După ce nu a reușit să treacă prin Parlament două proiecte legislative identice, prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, mai mulți parlamentari PSD, în frunte cu fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, au inițiat pentru a treia oară același proiect legislativ. Noul proiect nu îi mai are printre inițiatori, însă, pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
România are nevoie de un nou acord cu Comisia Europeană privind măsurile de reducere a deficitului bugetar, a declarat premierul Ciolacu, care a precizat că Guvernul va negocia cu Bruxelles acest acrord în perioada următoare.
Proiectul PSD care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru de resort Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare nu a primit voturile necesare, în Camera Deputaților, pentru a fi adoptat de Parlament. Puterea respinsese în comisii un amendament al opoziției prin care moștenitorii bunurilor arendate puteau denunța contractele, ignorând astfel obiecțiile în acest sens ale președintelui Iohannis, cât și avertismentul Consiliului Legislativ că, în anumite situații, moștenitorii vor putea ajunge să nu dispună chiar 14 ani de bunurile moștenite.
Compania chineză Jinpeng, specializată în vehicule ușoare, urbane, începând de la biciclete și terminând cu mașini electrice, a început extidnerea pe piața din Europa, lansându-și primul model destinat pieței locale.
În cazul operatorilor economici care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, aflați într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare va putea fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.
O lucrare a artistului român Adrian Ghenie, calificat drept ”cel mai interesant pictor sub 50 de ani din lume”, a fost vândută, la casa de licitații Christie's din Londra, pentru suma finală de 1 milion de lire sterline, echivalentul a 1,17 milioane euro.
Primarul sectorului 5 din București, Cristian Popescu Piedone, a fost găsit în conflict de interese administrativ de ANI, după ce și-ar fi numit ginerele membru în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE va fi prelungită de la 10 ani la 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani și peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi redusă de la 10 ani și la 5 ani, iar în cazul persoanelor de peste 80 ani, valabilitatea permiselor nou eliberate va fi de doar 2 ani, față de 10 ani în prezent.
Proiectul PSD, care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, a primit din nou raport favorabil pentru adoptare în comisiile de specialitate ale Senatului. În ciuda faptului că în comisia de agricultură a fost admis un amendament prin care moștenitorii bunurilor arendate puteau denunța contractele, comisia juridică a respins amendamentul, ignorând obiecțiile în acest sens ale președintelui Iohannis, cât și avertismentul Consiliului Legislativ că, în anumite situații, moștenitorii vor putea ajunge să nu dispună chiar 14 ani de bunurile moștenite.
O nouă decizie strategică luată de Dacia pe piața din Franța atrage atenția asupra intențiilor producătorului de la Mioveni de a crește nivelul de încredere în rândul clienților. Programul Zen, lansat de Dacia, crește durata garanției până la șapte ani.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate.
Guvernul a stabilit că doar primul buletin electronic va fi emis gratuit cetățenilor care au împlinit 14 ani și celor care trebuie sau vor să preschimbe acest document, exclusiv pe durata a 5 ani. Executivul are alocat în acest sens alocate 200 milioane euro, prin PNRR, și susține că vor fi asigurate fondurile pentru 5 milioane de astfel de buletine.
Firmele cu hotărâri judecătorești definitive pentru săvârșirea de infracțiuni economice de către asociați, cele declarate în faliment sau care nu au achitate la zi obligațiile către bugetul de stat vor putea obține autorizații pentru angajarea munictorilor străini, conform unui proiect legislativ inițiat de lideri liberali, care modifică astfel condițiile actuale pentru angajarea muncitorilor din afara Uniunii Europene. Totodată, autorizațiile muncitorilor străini vor fi acordate pentru 2 ani și prelungite automat cu aceeași perioadă, față de un an cât prevede legea în prezent.
În ciuda faptului că a stabilit, prin ordonanță de urgență, că eliberarea cărții electronice de identitate emise persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani se asigură din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, având alocate și 200 milioane euro, prin PNRR, pentru 5 milioane de astfel de buletine, Guvernul vrea acum ca doar primul buletin electronic să fie gratuit și doar pentru tinerii care împlinesc 14 ani. Costul unei cărți de identitate electronice este în prezent de 67 lei și până acum, în proiectul pilot de la Cluj, a fost suportat de la buget, tocmai pentru a stimula eliberarea în acest a format a buletinelor.
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE va fi prelungită de la 10 ani al 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ inițiat de rerprezentanții puterii. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani și peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi redusă de la 10 ani și la 5 ani, iar în cazul persoanelor de peste 80 ani, valabilitatea permiselor nou eliberate va fi de doar 2 ani, față de 10 ani în prezent.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat pentru News.ro, că sesizarea unui parlamentar USR ca Agenția Națională de Integriatate să îi controleze averea se transformă într-o fumigenă și a explicat că în 23 octombrie a trimis un e-mail către ANI și către Oficiul de spălare a banilor să verifice afimațiile făcute în spațiul public de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand legate de spălarea banilor și de o eventuală lipsă de integritate a sa.
Proprietarii vor fi obligați să își asigure trotinetele electrice cu care circulă pe drumurile publice, iar atât ei, câț și cei care închiriază astfel de trotinete vor trebuie să răspundă la 5 întrebări de circulație, pentru a putea utiliza trotinetele. De asemenea, vârsta pentru utilizarea unei trotinete electronice pe drumurile publice va crește de la 14 la 16 ani, conform unor amendamente aduse legislației în vigoare de către deputați.
De luna trecută, TAROM are un nou CEO, cu experiență la Shell, Metro, Microsoft.
Parlamentarii PSD au depus un nou proiect legislativ prin care urmăresc stabilirea duratei minime a unui contract de arendare la 7 ani, deși luna trecută Curtea Constituțională a României a admis constestațiile USR și președintelui Iohannis cu privire la un proiect identic adoptat de Parlament în vară, tot la inițiativa PSD și cu sprijinul PNL și UDMR.
Bogdan Popescu, cu experiență în companii precum Shell, METRO și Microsoft, fost președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova, este noul CEO al companiei aeriene naționale TAROM.
Mai încet cu lamentările cu ce ne facem noi după 50, când nu ne mai angajează nimeni. Pentru că da, după 50 începe un declin în carieră pentru aproape toți angajații, și pentru nu puțini e destul de accentuat. Fiindcă nu prea îi mai angajează nimeni pe posturile și la nivelul pe care l-au avut, și angajatorii au motivele lor să facă astfel. Și șansele ca acești oameni să ajungă să facă economie la mâncare nu sunt deloc atât de mici pe cât par.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că în câteva zile va veni cu o strategie de „management corporatist”, pentru compania de aviație Tarom.
Agenția Națională de Integritate (ANI) îl acuză într-un comunicat pe fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, că are diferență nejustificată de 1,1 milioane de lei între venituri și averea reală. Ioniță a fost și șeful Direcției Anticorupție din Ministerul de Interne și a fost și cercetat de DNA. Ioniță este tânăr pensionar MAI.
Termenul de valabilitate a planurilor de urbanism generale elaborate și aprobate până în anul 2003 va putea fi prelungit de autoritățile locale până la 31 decembrie 2026, cu încă 3 ani față de data limită prevăzută acum de lege, respectiv 31 decembrie 2023. Totodată, certificarea și organizarea cursurilor de formare profesională pentru verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici, diriginți de șantier și responsabili cu execuția va fi amânată până la finele anului viitor, conform unei ordonanțe adoptate de către Guvern.
Termenul de valabilitate a planurilor de urbanism generale elaborate și aprobate până în anul 2003 va putea fi prelungit de autoritățile locale până la 31 decembrie 2026, adică cu încă 3 ani față de data limită prevăzută acum de lege, respectiv 31 decembrie 2023. Totodată, certificarea și organizarea cursurilor de formare profesională pentru verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici, diriginți de șantier și responsabili cu execuția va fi amânată până la finele anului viitor, conform unui proiect de ordonanță de urgență.